O supă foarte gustoasă, perfectă pentru orice anotimp şi care se prepară repede. Cu siguranţă va fi pe placul tuturor.
Ingrediente:
250g spanac tocat
50g parmezan ras
400g fasole boabe (din conservă)
1/2 linguriţă măghiran uscat
1,2 litri supă concentrată de pui
1 cătel deusturoi
1 piept pui dezosat
150g morcov
2 linguri ulei de măsline
busuioc
piper
sare
Taie cubuleţe pieptul de pui şi morcovul şi pune-le la călit într-o oală cu o lingură de ulei. Adaugă sare şi piper şi prăjeşte totul la foc mare, până ce puiul devine rumen. Pune usturoiul mărunţit, măghiranul şi supa de pui. Lasă să dea un clocot apoi micşorează focul până ce puiul este gătit complet. Scoate bucăţelele de pui şi adaugă în oală spanacul şi fasolea. Lasă să dea în clocot şi să fiarbă 5 minute.
Într-un blender, amestecă parmezanul, busuoicul şi o lingură de ulei. Pune puiul înapoi în oală împreună cu amestecul de busuoic şi parmezan. Mai lasă la fiert 5 minute, adaugă sare şi piper şi serveşte supa.

Sursa: Eating Well

Loading...