Bucătăria libaneză este uşoară şi foarte sănătoasă. Ea se bazează pe fructe, legume, peşte proaspăt şi pe fructe de mare. Există multe influenţe ale civilizaţiilor care au trecut de-a lungul timpului pe teritoriile ce formează azi Libanul modern.

Farfurii pline cu arome şi culori

Legumele proaspete, fructele, dar şi alte ingrediente deosebit de aromate sunt în mare vogă printre cunoscători... Plecăm şi noi în căutare şi le aflăm în centrul Capitalei, la restaurantul Tarbush. De această dată, vă ademenim cu un bol în care tronează o savuroasă salată tradiţională libaneză tabouleh, pregătită de cheful Fares al Zin, patronul restaurantului.

Tabouleh se găseşte în toate restaurantele libaneze, fiind recunoscut în întreaga lume drept unul dintre cele mai sănătoase preparate culinare. Ce face ca această salată să fie atât de deosebită? „Ei bine, plantele aromatice care intră în compoziţia ei. Mai avem labne (cremă de iaurt), amestecat cu mentă şi cu usturoi, sau baba ghanous – mâncare de vinete cu ceapă, ardei gras, roşii, pătrunjel, zeamă de lămâie, ulei de măsline şi cu suc de rodie”, îmi explică cheful Fares.

Mansaft sau ritualul unei mese

„Toată mâncarea libaneză e sănătoasă”, continuă cheful. „Acasă e gătită reprezentativ. Sarmale, ca şi la voi, în foi de viţă-de-vie, asezonate cu condimente libaneze. Meze libaneze, adică tot felul de salate. Supă de linte sau mâncare de bame cu sos de roşii şi carne, iar garnitura este de orez. La desert, avem caimac cu miere şi cu fistic, cataif cu nucă şi cu brânză dulce. Deserturile noastre sunt multe, dar acestea sunt cel mai uşor de preparat”.

La ocazii speciale, nunţi, botezuri sau înmormântări, se prepară mansaft, o mâncare ritualică, ce se face în cantităţi mari, pentru câteva sute de persoane. Mansaft înseamnă un berbec întreg, servit cu iaurt, castraveţi şi usturoi şi cu garnitură de orez ce conţine mirodenii.

„Mâncarea se pune pe platouri mari în straturi, orez, carne, sosul de iaurt şi lipii şi, în semn de respect şi de prietenie, se mănâncă cu mâna”, spune cheful. După ce apune soarele, libanezii beau bere cu alcool sau rachiu din struguri şi din anason.

Labne (cremă de iaurt)

sos iaurt

Ingrediente

iaurt gras, care se ţine la scurs 11 ore
mentă tocată
usturoi pisat
ulei de măsline extravirgin

Preparare

După ce s-a scurs iaurtul, rămâne o cremă pe care o combini cu usturoiul şi cu puţină mentă. Pui pe farfurie, presari deasupra mentă şi picuri ulei de măsline.

Tabouleh

tabouleh

Ingrediente

4-5 legături de pătrunjel
2-3 roşii
1-2 mâini de grâu bulgur
1 ceapă tocată
sare
mentă
piper dulce
zeamă de lămâie
ulei de măsline

Preparare

Toci pătrunjelul şi menta. Tai mărunt roşiile şi ceapa. Prepari grâul conform instrucţiunilor. Amesteci toate ingredientele şi serveşti.

Loading...