5 reţete delicioase cu carne de pui

7 shutterstock 696317815 jpg jpeg

5 reţete delicioase cu carne de pui: În cazul în care te consideri „fanul numărul 1“ al preparatelor cu carne de pui, e musai să încerci aceste reţete. Serveşte-i pe cei dragi cu această mâncare şi vei primi o mulţime de complimente.

Piept de pui cu ciuperci şi rozmarin

Ingrediente pentru piept de pui cu ciuperci şi rozmarin: 

3 bucăţi mari de piept de pui dezosat


4 linguri de unt


1 lingură ulei


300 g ciuperci champignon mici


1 căţel de usturoi, mărunţit


120 ml supă de pui


1 linguriţă rozmarin mărunţit


240 g smântână grasă

Pentru făina asezonată

1 cană făină


2 linguriţe sare


1 linguriţă piper măcinat


2 linguriţe usturoi pudră

Mod de preparare pui cu ciuperci şi rozmarin: 

Tai fiecare piept de pui în 2 bucăţi, ca atunci când ai vrea să faci piept de pui umplut, doar că tai până la capăt carnea. Amesteci ingredientele pentru făina asezonată într-o pungă de plastic.

Baţi carnea cu un ciocan de şniţele, după ce o pui între 2 foi de hârtie de copt, ca să aibă toate bucăţile de piept de pui aceeaşi grosime. Tai fiecare ciupercă în două şi le dai deoparte.

Încingi 2 linguri de unt şi 1 lingură de ulei, la foc mediu spre mare. Dai 3 felii de piept de pui prin făina asezonată din pungă şi agiţi ca să se acopere uniform. Pui carnea în tigaie şi prăjeşti bine pe ambele părţi. Scoţi bucăţile pe hârtie absorbantă şi le dai deoparte.

Topeşti alte 2 linguri de unt în tigaie, adaugi ciupercile şi usturoiul şi le sotezi, la foc mediu, 5 minute. Torni supa de pui, pui rozmarinul şi diluezi conţinutul din tigaie, ca să obţii un sos consistent. Pui din nou puiul prăjit în tigaie, acoperi cu un capac, reduci flacăra şi ţii pe foc 20 de minute.

Scoţi pieptul de pui şi ciupercile din tigaie. Adaugi smântâna şi încălzeşti aproximativ 5 minute, la foc mediu spre mic, până când sosul a scăzut cu aproape un sfert. Pui din nou carnea şi ciupercile în tigaie şi le încălzeşti. Torni din sosul obţinut peste pui şi peste ciuperci, ca să le acoperi, şi serveşti mâncarea caldă.

Piept de pui la cuptor cu salată verde

Piept de pui la cuptor cu salată verde - Ingrediente

80 g unt moale, la temperatura camerei


1 lingură cimbru verde, tocat


2 linguriţe frunze de salvie, tăiate fin


1 lingură parmezan ras


4 fileuri de piept de pui, cu piele (fiecare să aibă 200 g)


ulei


100 g fasole verde, tăiată


1 salată verde mică, cu frunzele desfăcute şi rupte


1 castravete, feliat


2 ridichi, tăiate felii

Pentru dressing

2 linguri ulei de măsline


1 ½ linguri oţet balsamic


1 lingură frunze ceapă verde, tăiate fin


sare


piper

Piept de pui la cuptor cu salată verde - Mod de preparare

Pui untul, cimbrul, salvia şi parmezanul într-un vas. Condimentezi cu sare şi piper, după gust, şi amesteci bine. Folosindu-ţi degetele, desfaci uşor pielea de pe fiecare bucată de piept de pui şi împungi sub ea amestecul de unt şi ierburi aromatice. Aşezi fileurile pe un platou, le acoperi şi le dai la frigider 30 de minute sau până se întăreşte untul.

Încingi cuptorul. Pui într-o tavă hârtie de copt, aşezi bucăţile de piept de pui, le stropeşti cu puţin ulei şi le condimentezi cu sare şi piper, după gust. Dai 10 minute la cuptor. Reduci temperatura şi ungi carnea cu sosul din tavă. Mai ţii 15-20 de minute la cuptor sau până când carnea de pui este pătrunsă.

Pui tecile de fasole verde într-un vas termorezistent. Pui 1 lingură de apă rece şi le acoperi. Le dai la cuptorul cu microunde la putere maximă 1 minut sau până se înmoaie.

Le scurgi, le treci pe sub un jet de apă rece, apoi le scurgi din nou de apă.

Pentru dressing, pui uleiul, oţetul şi ceapa verde într-un borcan cu capac cu filet. Condimentezi cusare şi piper, după gust, răsuceşti capacul şi agiţi borcanul, ca să se combine ingredientele.

Pui frunzele de salată verde, feliile de castravete, tecile de fasole şi feliuţele de ridichi într-un bol mare de salată. Le stropeşti cu dressingul. Amesteci ca să se combine aromele. Serveşti puiul la cuptor cu salata verde.

Cel mai bun pui cu lămâie la cuptor

Cel mai bun pui cu lămâie la cuptor – Ingrediente 


3 linguri unt


80 ml supă de pui


4 linguri zeamă de lămâie


1 lingură miere


2 linguriţe usturoi tocat


1 linguriţă mix de condimente (cimbru, busuioc, rozmarin, oregano sau salvie)


sare, după gust


piper, după gust


rozmarin proaspăt, opţional


felii de lămâie, pentru decor

Cel mai bun pui cu lămâie la cuptor – Mod de preparare

Preîncălzeşti cuptorul la 200 de grade Celsius şi ungi o tavă de copt cu unt. Topeşti untul într-o cratiţă, la foc mediu spre mare, adaugi pieptul de pui şi îl rumeneşti 2-3 minute, pe fiecare parte, până capătă o culoare maro-aurie uniformă. Muţi carnea în tava de copt pregătită.

Într-un bol mic, amesteci supa de pui cu zeama de lămâie proaspăt stoarsă, mierea, usturoiul, mixul de condimente şi condimentezi cu sare şi piper.

Torni sosul acesta peste pieptul de pui şi dai tava la cuptor 20-30 de minute. În funcţie de cât de mari sunt bucăţile de carne, le laşi mai mult în cuptor, până se pătrund. La fiecare 5-10 minute, stropeşti pieptul de pui cu sosul din tavă. Decorezi cu rozmarin proaspăt şi cu felii de lămâie, dacă doreşti, şi serveşti preparatul.

Pui cu pătrunjel. Un preparat simplu şi gustos

De ce ai nevoie pentru pui cu pătrunjel

2 piepţi de pui, dezosaţi

50 g făină

sare

piper

50 ml ulei de măsline

4 căţei de usturoi

1 legătură pătrunjel

50 g unt

Cum se prepară pui cu pătrunjel:

Combini făina cu sare şi piper. Tai pieptul de pui cubuleţe, pe care le pui într-o pungă împreună cu făina. Agiţi până când fiecare cubuleţ este acoperit cu făină. Încingi uleiul şi pui cubuleţele de pui. Le laşi pe foc, amestecând constant, până când se rumenesc şi sunt pătrunse. Pui usturoiul tocat, pătrunjelul tocat şi untul. Mai laşi pe foc 2-3 minute.

Ciocănele de pui la cuptor cu ierburi şi usturoi. Cea mai aromată reţetă cu carne de pui

ciocanele de pui cu ierburi si usturoi jpg jpeg

Ciocănele de pui la cuptor cu ierburi şi usturoi - Ingrediente

10 ciocănele de pui


3 linguri ulei de măsline


1 linguriţă pudră de usturoi


1 linguriţă oregano uscat


1 linguriţă busuioc uscat


1 linguriţă salvie uscată


½ linguriţă pudră ceapă


½ linguriţă piper


½ linguriţă sare

Ciocănele de pui la cuptor cu ierburi şi usturoi - Mod de preparare

Încingi cuptorul. Ungi o foaie de hârtie de copt cu o lingură de ulei de măsline şi o aşezi în tavă. Aşezi ciocănelele în tavă, după ce le ungi cu restul de ulei de măsline

Într-un vas mic, amesteci toate ierburile şi condimentele. Freci fiecare bucată de carne cu acest amestec. Laşi la cuptor 25 de minute, apoi le întorci pe partea cealaltă şi mai laşi 20 de minute.