Află ce-ţi prezic astrele în bucătărie între 17 iunie-24 iunie
Descoperă ce-ţi rezervă horoscopul culinar săptămâna aceasta şi vei afla cum să treci mai uşor peste arşiţa verii.
Berbec 21 martie - 21 aprilie.
Diferenţele bruşte de temperatură te fac să transpiri abundent şi să consumi multă apă. Eşti o fire care se enervează uşor, dar este bine să-ţi controlezi stările de stres, pentru a nu-ţi fi afectată digestia şi, mai ales, inima.
Taur 22 aprilie - 21 mai.
Îţi plac fructele sărutate de soare, suculente şi aromate. Foarte bine, căci ele te ajută să treci mai uşor peste caniculă. Totuşi, este posibil ca, din cauza arşiţei, apetitul tău să fie mult diminuat, încât să mănânci mai multe deserturi răcoritoare în această perioadă. Aşadar, evită excesul de îngheţată sau sucuri prea reci cu gheaţă, deoarece te poţi expune cu uşurinţă infecţiilor respiratorii.
Gemeni 22 mai - 21 iunie.
Firea ta versatilă te ajută să găteşti variat, accepţi aproape orice schimbare în bucătărie. Totuşi, dacă vei fi în criză de timp, vei prefera să faci cumpărături din marile magazine, unde găseşti cam toate alimentele dorite deja preparate. Evită maionezele şi carnea tocată.
Rac 22 iunie - 22 iulie.
Eşti un adevărat degustător şi adori meniurile mediteraneene. Aşa că, salatele de sezon cu ulei de măsline şi verdeţuri aromate te energizează din plin. În acest fel, nu ai de ce să te temi că silueta sau sănătatea îţi va fi afectată.
Leu 23 iulie - 22 august.
Îţi place să găteşti şi reuşeşti de fiecare dată să fii în centrul atenţiei. E mai mult ca posibil să-i coordonezi pe ceilalţi, decât să găteşti efectiv. Pentru că eşi o zodie de foc, vei încerca să-ţi echilibrezi stările de stres concumând sucuri sau fresh-uri de fructe, supe reci cu iaurt sau ciorbe dese fără carne.
Fecioară 23 august - 21 septembrie.
Profiţi din plin de sezonul estival şi faci o cură, la alegere, de vişine, cireşe, caise, zmeură sau mure, pentru detoxifierea organismului. Uneori eşti atent la ce mănânci, alteori consumi de toate, în funcţie de ocaziile care se ivesc.
Balanţă 22 septembrie - 22 octombrie.
Eşti o fire sociabilă, dar şi foarte atrăgătoare, încât poţi îmbina utilul cu plăcutul: mănânci relativ bine, dar faci şi plăcere celor care te invită. La rândul tău, pregăteşti şi oferi preparate invitaţilor tăi.
Scorpion 23 octombrie - 21 noiembrie.
Săptămâna aceasta, te poţi simţi vlăguit din cauza căldurii. Prin urmare, preferi să mănânci după pofta inimii, să bei după nevoi, dar şi să te odihneşti mai mult. Gestionează-ţi cu tenacitate treaba la serviciu, astfel încât să ai parte şi de momentele tale de respiro.
Săgetător 22 noiembrie - 20 decembrie.
Ai tendinţa de a exagera pe plan alimentar. Poţi găti cam mult, dar partenerul te mai scoate şi în oraş, la restaurant unde porţiile sunt ceva mai mici. În această perioadă, vei fi destul de tentat de îngheţate aromate. Consumă-le cu moderaţie.
Capricorn 21 decembrie - 19 ianuarie.
Eşti practic în bucătărie. Cunoşti multe reţete interesante, îţi place să le realizezi întocmai, fără să înlocuieşti vreun ingredient. Uneori îmbunătăţeşti reţetele, cantităţile sau inventezi preparate noi şi apetisante.
Vărsător 20 ianuarie - 18 februarie.
Nu-ţi prea place să găteşti. Lipsa de inspiraţie e de vină. Dacă vei privi cu interes emisiunile culinare de la diverse televiziuni vei scăpa de pana de idei. Acestea te vor inspira să pregăteşti reţete simple, cum sunt salatele gustoase de legume sau cele consistente, cu peşte sau cu pui.
Peşti 19 februarie - 20 martie.
În această perioadă visezi la un concediu de vis, la mare, pe o plajă aurie, cu apă cristalină. Aici vrei să savurezi meniuri cu preparate din peşte, fructe de mare, icre şi chiar cocktailuri inedite. Până la momentul marii escapade, prepară toate aceste alimente în bucătăria ta. Vei câştiga un plus de vitalitate!