Burgeri de vită la grătar
Ştiai că usturoiul, nelipsit din diferitele reţete de baiţuri pentru carne, împiedică înmulţirea celulelor canceroase? Moleculele sale active sunt eliberate atunci când căţeii de usturoi sunt zdrobiţi şi consumaţi ca atare sau amestecaţi cu puţin ulei de măsline.
Ingrediente
600 g carne 1 ceapă 1 ou 2 căţei usturoi 1 lingură pesmet 1 lingură sos de roşii (sau ketchup) 1 lingură muştar 1 linguriţă zahăr brun piper 1 linguriţă oţet balsamic 1 linguriţă boia dulce ulei busuioc uscat ½ legătură mărar
Mod de preparare
Speli şi cureţi carnea de pieliţe, apoi o dai prin maşina de tocat şi o amesteci, într-un vas adânc, cu ceapa şi usturoiul mărunţite. Separat, faci un amestec din zahăr, oţet balsamic, sos de roşii, muştar, busuioc, boia dulce, pesmet, piper şi oul întreg, bătut în prealabil. Adaugi la sfârşit mărarul şi combini acest amestec cu carnea, frământând bine.
Împarţi carnea tocată în 8 porţii egale, le turteşti şi le ungi cu un pic de ulei, pe ambele părţi, şi le laşi deoparte 10-15 minute. Le poţi frige la grătar sau la cuptor, într-o tavă în care ai pus hârtie de copt.