Cea mai simplă reţetă de prăjitură cu pere

Încet-încet se strecoară pe tarabe în pieţe şi îşi fac loc în meniul nostru în tot felul de preparate. Pregăteşte şi tu cea mai simplă reţetă de prăjitură cu pere, în care vei descoperi aromele sfârşitului verii şi începutului toamnei într-un preparat delicios.
Cea mai simplă reţetă de prăjitură cu pere - Ingrediente
Pentru blat 250 g făină 5 ouă coajă rasă de lămâie 250 g zahăr pudră 5 linguri ulei 1 praf sare ulei pentru uns tava
4 pere
zahăr pudră
coajă de lămâie
Cea mai simplă reţetă de prăjitură cu pere - Mod de preparare
Pentru aluat, separi albuşurile de gălbenuşuri. Baţi albuşurile spumă cu praful de sare, apoi adaugi zahărul, în ploaie, coaja rasă de lămâie şi baţi continuu până când obţii o spumă tare. Separat, freci gălbenuşurile cu uleiul, ca la maioneză. Pui în albuşuri, alternativ, făina, amesteci, apoi gălbenuşurile şi încorporezi. Procedezi astfel până când termini ingredientele.
Speli perele, le descojeşti, le cureţi de cotor şi căsuţa cu seminţe şi le tai felii pe lung. Torni aluatul într-o tavă unsă cu ulei şi nivelezi, apoi aşezi feliuţele de pere pe care le împingi şi tragi uşor, peste ele, aluat.
Dai la cuptorul încins şi ţii până când trece testul scobitorii. Serveşti prăjitura ornată cu zahăr pudră şi cu feliuţe de coajă de lămâie.
Cea mai simplă reţetă de tarte cu pere