Cheesecake cu cacao la cuptor cu fulgi de cocos

cheesecake jpeg

Această prăjitură este preparată după o reţetă germană. Este imposibil să nu-ţi iasă, dacă urmezi, pas cu pas, toate indicaţiile.

De ce ai nevoie pentru cheesecake

300 g biscuiţi cu cacao

3 linguri unt topit

Pentru cremă

600 g cremă de brânză

150 g zahăr

50 g cacao

3 ouă

Pentru glazură

50 g iaurt

50 g zahăr

50 g unt

1 ou

½ linguriţă esenţă de vanilie

100 g nuci

100 g fulgi de nucă de cocos

Cum se prepară cheesecake-ul

Pisezi biscuiţii şi-i amesteci cu untul topit. Îi aşezi într-o formă de tort rotundă, cu inel detaşabil, presezi uşor şi dai tava la cuptor 8 minute.

Pentru cremă, baţi crema de brânză cu zahărul, cacaua şi esenţa de vanilie. Când capătă o consistenţă cremoasă, încorporezi ouăle, unul câte unul, şi omogenizezi după fiecare. Torni crema peste blat, dai tava la cuptor 30-35 de minute. După ce s-a răcit, dai la frigider peste noapte.

Pentru glazură, combini iaurtul cu zahărul, untul şi oul bătut. Aşezi pe foc şi ţii 6-7 minute, amestecând constant. Dai deoparte, pui nuca de cocos şi torni peste prăjitură. Presari nucile măcinate. Dai din nou la rece.

Sursa http://www.thekitchenismyplayground.com/

http://www.thekitchenismyplayground.com/