Cheesecake cu cafea

cheesecake cu cafea jpeg

O reţetă clasică cu cafea şi ciocolată pentru răsfăţul întregii familii!

Ingrediente

Pentru blat 300 g biscuiţi cu cacao 100 g unt

2 pliculeţe gelatină

250 ml frişcă lichidă

500 g cremă de brânză

3 ouă mari

10 linguri zahăr

6 linguri cafea concentrată

150 g ciocolată de menaj neagră

bombonele de ciocolată sau boabe de cafea pentru decor

Mod de preparare

Sfărâmi biscuiţii şi‑i amesteci cu untul topit. Pui amestecul într-o tavă de tort cu pereţi detaşabili. Laşi forma la rece o oră. Pui gelatina la înmuiat în 100 ml apă rece.

Baţi frişca, adaugi crema de brânză şi gălbenuşurile mixate cu jumătate din zahăr. Adaugi cafeaua şi gelatina topită pe foc, dar fără să clocotească, şi mixezi până se omogenizează. Rupi ciocolata în pătrăţele nu foarte mici şi le încorporezi în crema de brânză.

Baţi spumă albuşuri­le cu zahărul rămas ­adăugat treptat. Opreşti două linguri de bezea pentru decor, iar rest­ul încorporezi în crema de brânză, amestecând uşor, de jos în sus, cu o spatulă. Torni compoziţia peste blatul de biscuiţi şi dai tortul la rece pentru câteva ore. Când îl porţionezi, decorezi fiecare felie cu spumă de bezea, cu bomboane sau cu boabe de cafea.