Chef Andrei Ţandără: << Mâncarea pe care o punem în farfurie trebuie să fie cât mai sănătoasă >>
Tânăr, modest, foarte talentat şi nonconformist. Andrei a primit, la 20 de ani, titlul de maestru al artei culinare, iar bucătăria este laboratorul în care el creează o lume de arome şi de culori.
Povesteşte-ne puţin despre tine.
Am terminat Facultatea de Agronomie, Management în Agroturism. În timpul facultăţii, am făcut în paralel cursuri de bucătar atât în ţară, cât şi în străinătate. Lucrez în bucătărie de 11 ani. Am avut o emisiune tv împreună cu doi prieteni în care prezentam diferite reţete culinare. În 2006, am deschis, alături de părinţi, un restaurant în Drobeta-Turnu Severin pe care l-am condus până în anul 2011. Atunci m-am căsătorit şi m-am mutat în Bucureşti cu familia.
Când şi de unde a pornit pasiunea ta pentru gastronomie? Ce fel de mâncare ai gătit prima oară?
Pasiunea pentru gătit a apărut încă de când eram copil. În casă la noi, cele care găteau erau bunicile mele. Ştiau să facă o sumedenie de bucate minunate, prăjituri bune şi ceaiuri aromate. Copil fiind, îmi plăcea să stau cu ele în bucătărie şi să „bucătăresc“ şi eu. În felul acesta puteam să le ajut şi ştiam ce conţinea fiecare preparat care era făcut numai din ingrediente naturale. Eram tare bucuros şi mândru de mine că puteam să contribui la prepararea mâncării pentru întreaga familie. Când aveam 15 ani am gătit pentru prima oară mămăligă cu brânză, smântână şi ouă ochiuri.
Ce-ţi place cel mai mult să găteşti? Care este bucătăria ta preferată?
Pffff, ce întrebare grea! Îmi vine o sumedenie de reţete în cap. Nu am un preparat anume care să-mi placă mai mult. Ador să pregătesc carne, peşte, legume cu diferite marinate sau sosuri. De asemenea, gătesc mâncare românească la care, din când în când, mai adaug câte un ingredient special. Bucătăria pe care o prefer este cea asiatică, pentru că este sănătoasă, gustoasă şi conţine ingrediente interesante.
Ce condimente foloseşti cel mai des?
Cele pe care le cultiv singur în ghivece şi în jardiniere. Ador busuiocul, cimbrul, rozmarinul, salvia, coriandrul, menta, maghiranul etc.
Ce sfaturi le dai cititorilor noştri? Să gătească simplu sau complicat, cu multe ingrediente?
Când gatim, trebuie să ne gândim ca mâncarea pe care o punem în farfurie să fie cât mai sănătoasă. Un vechi proverb spune: „Mănânci bine, trăieşti bine!“ O farfurie ideală ar trebui să ofere ceva din toate grupele importante de alimente. O porţie bună de carbohidraţi cu amidon, cum ar fi pâinea, pastele, cartofii, orezul sau cerealele; multe legume şi fructe proaspete; o cantitate moderată de alimente bogate în proteine, precum carne, peşte, alune, brânză şi ouă; puţină grăsime, adică ulei de floarea-soarelui, de măsline, de alune şi de nuci şi, cel mai important, masa să nu fie grea şi săţioasă. Sfatul meu pentru cititorii revistei este să gătească cât mai simplu, cu puţine ingrediente, deoarece mâncarea se va prepara rapid şi va fi mult mai uşoară.
Avem bucătărie tradiţională? Ai exclamat vreodată:
„Mâncarea asta fabuloasă este românească!“? Da. Chiar dacă nu sunt un mare gurmand, am avut momente când am exclamat „Mâncarea asta fabuloasă este românească!“. Era... fasole uscată cu ciolan, aromatizată cu puţin cimbru, ardei iute, usturoi, ceapă şi câteva frunze proaspete de dafin.
Din ce crezi tu că trebuie să fie compus un meniu sănătos pentru sezonul rece?
Foarte bună întrebare. Trebuie să conţină, în primul rând, o farfurie cu mâncare sănătoasă. Pentru că sezonul rece vine odată cu Postul Crăciunului, din 14 noiembrie până în 24 decembrie, se va mânca de post. În această perioadă se pot servi preparate din cartofi, varză murată, vinete, fasole uscată, mazăre, conopidă etc. Toate aceste produse conţin o sursă importantă de substanţe nutritive şi sunt unele din cele mai gustoase alimente. Copiii şi adulţii nu se sa tură de cartofi niciodată. Sunt folosiţi la mesele obişnuite, dar şi la mesele festive. Multă vreme s-a spus despre cartofi că îngraşă, dar nu este aşa.
Ce planuri de viitor ai?
Pe viitor îmi doresc să fiu sănătos, atât eu, cât şi familia mea, să am succes în afaceri, să ne crească prestigiul, să fim mai buni şi mai atenţi cu cei din jurul nostru. Să fim fericiţi azi, mâine şi tot aşa... Cred în fericirea bazată pe dragoste şi pe respect. Visez sau mai bine zis îmi doresc încă un copil şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, sper să fie o fetiţă, să avem o pereche. Aceste lucruri mă fac să mă simt bogat şi să nu mai conteze atât de mult aspectul material. Doresc ca toată lumea „să guste“ din aceste bogăţii, atât cât este posibil.
Text: Maria Belu; Foto: Sorin Stana