Chiftele cu sos la cuptor

chiftele cu sos la cuptor jpeg

Ştiai că 150 de grame de năut conţin 70% din necesarul de acid folic şi 50% din cel de fibre? Acidul folic ajută la buna funcţionare a sistemului nervos, în timp ce fibrele îmbunătăţesc digestia. De asemenea, în 100 de grame de năut sunt aproape 3 mg de fier. Fierul este un mineral esenţial pentru prevenirea anemiei. Dacă vrei să îţi menţii sănătatea la cote maxime, încearcă reţeta de chiftele cu sos şi boabe de năut, la cuptor.

 

 

 

  • Porții: 6 porţii
  • Timp total: 2h
  • Pregătire: 1h
  • Gătire: 50 min
  • Categorie: fel principal

Ingrediente

400 g carne vită şi porc tocată 2 ouă 4 linguri pătrunjel tocat 50 g pesmet sare piper făină ulei, pentru prăjit

Pentru sos

3-4 linguri ulei

1 tijă de ţelină, tocată

1 ceapă mare, tocată

1 ardei iute, tăiat fin

1 lingură pastă de tomate

4 căţei de usturoi, zdrobiţi

200 g năut

1 ardei gras roşu, tăiat cubuleţe

1 ardei gras verde, tăiat cubuleţe

400 g roşii fără coajă, de la conservă

1 linguriţă zahăr

3 foi de dafin

Mod de preparare

Pentru chifteluţe, amesteci carnea tocată cu pătrunjelul, ouăle şi pesmetul, condimentezi cu sare şi piper, după gust, şi frămânţi compoziţia cu mâinile, până la omogenizare. Formezi 10-12 chiftele de aceeaşi mărime, le aşezi pe un platou cu făină şi le dai la frigider.

Pentru sos, încingi uleiul şi căleşti ţelina şi ceapa până devin sticloase. Pui usturoiul şi ardeiul iute, rupi foile de dafin şi adaugi ardeii graşi. Încorporezi roşiile şi pasta de tomate şi fierbi sosul, la foc mic, ca să mai scadă. Adaugi boabele de năut şi zahărul, amesteci, apoi iei de pe foc.

Prăjeşti chiftelele într-o cantitate suficientă de ulei, până se rumenesc. Torni sosul într-o tavă de copt şi aşezi chiftelele unele lângă altele. Acoperi tava cu folie de aluminiu şi o dai 30-40 de minute la cuptorul preîncălzit.

Foto: Profimedia