Chiftele de dovlecei cu telemea, gustoase şi uşor de preparat

Chiftelele sunt delicioase chiar şi atunci când nu au carne în compoziţie. Încearcă reţeta noastră cu dovlecei şi brânză telemea.
De ce ai nevoie pentru chiftele de dovlecei
500 g dovlecei
sare
1 ou
piper
100 g făină
1 legătură mărar
1 legătură pătrunjel
brânză telemea rasă
150 ml ulei
ulei
piure de legume, după preferinţă
Cum se prepară chiftele de dovlecei
Cureţi dovleceii de coajă şi-i dai prin răzătoare. Le pui puţină sare şi-i dai deoparte 30 de minute, apoi îi storci bine. Adaugi oul, piperul, făina, verdeaţa, brânza, după gust, şi le amesteci cu grijă. Cu o linguriţă, formezi chiftelele şi le prăjeşti în ulei încins până se rumenesc. Le serveşti cu piure de cartofi sau de legume, după cum doreşti.