Chifteluţe din carne cu sos de roşii
Delicioase şi uşor de făcut, chifteluţele din carne cu sos de roşii te vor încânta din prima!
Pentru 4 porţii
Ingrediente
Pentru sos
1 ceapă roşie 2 căţei de usturoi 2 x 400g conserve roşii tocate roşii pasate 1 linguriţă zahăr (să nu fie plină) ½ linguriţă sare piper negru proaspăt măcinat zeama de la 1 lămâie
Pentru chifteluţe
1 ceapă roşie
1 căţel de usturoi
1 felie pâine
1 strop de lapte
500g carne de vită tocată
sare şi piper
Mod de preparare
Pune ceapa şi usturoiul într-un blender. Pune o lingură de ulei de măsline într-o tigaie la foc mediu. Căleşte ceapa până se înmoaie şi capătă o culoarea translucidă. Cât timp ceapa se căleşte, rupe felia de pâine în bucăţele mici şi pune-le într-un bol cu puţin lapte pentru a le înmuia.
Adaugă jumătate din cantitatea de usturoi în bolul cu pâine. Restul de usturoi lasă-l în tigaie. Pune în tigaie conservele de roşii, roşiile pasate, zahărul, sarea şi piperul. Lasă-le la fiert la foc încet, apoi dă focul la nivel mediu şi lasă să scadă apa.
Preîncălzeşte cuptorul la 180 grade C şi pune o foaie de copt pe o tavă. Între timp, pune carnea toacată, ceapa, sarea şi piperul într-un bol. Amestecă foarte bine ingredientele, folosindu-ţi mâinile.
După ce ai amestecat bine, formează chifteluţele din carne de dimensiunea unei roşii cherry. Pune chifteluţele în tavă. Bagă-le la cuptor pentru 10-12 minute sau până capătă o culoare maronie.
Toarnă zeama de lămâie peste sosul de tomate, ar trebui să se îngroaşe acum. Pune chifteluţele în sos. Continuă să amesteci pentru 10-15 minute, sau până când chifteluţele s-au gătit.
Serveşte cu paste sau tăiţei, după preferinţe.
Sursa: http://fishfingersfortea.co.uk