Ciorbă ardelenească de salată verde

2016 08 13 img 1816 rsz crp crp jpeg

Pentru această ciorbă ardelenească de salată verde, alege varianta de salată verde cu foile normale, în loc de cea Iceberg, încreţită. Aceasta are una dintre cele mai mari valori nutritive din categoria salatelor verzi. Iceberg, pe de altă parte, are cele mai mici valori nutritive, chiar dacă este mai populară.

Ciorbă ardelenească de salată verde - Ingrediente

2 morcovi 1 ceapă 2 ardei 1 ţelină 1 căpăţână usturoi verde ulei 2-3 salate câteva frunze de leurdă 500 ml borş sare piper 3 ouă

Ciorbă ardelenească de salată verde - Mod de preparare

Toci mărunt ceapa şi ardeii şi dai morcovii şi ţelina pe răzătoarea mare. Căleşti ceapa, ardeii, morcovii şi ţelina în puţin ulei. Apoi adaugi 1,5 litri de apă încălzită. Laşi să fiarbă totul încet, timp în care poţi spăla frunzele de salată pe care apoi le rupi în bucăţi mai mici. Adaugi salata verde şi leurda în fiertură. Potriveşti de sare şi piper.

Fierbi borşul separat, apoi îl torni în ciorbă. Pui şi usturoiul zdrobit. Baţi ouăle cu puţină sare şi piper şi prăjeşti pentru omletă.Amesteci şi mărunţeşti, ca pentru ouă jumări şi după ce se răceşte puţin şe adaugi în oala cu ciorbă. Stingi focul.