Ciorbă de legume şi paste cu smântână

Dacă vrei să obţii o ciorbă dease de legume şi paste cu smântână, cea mai bună reţetă este cu siguranţă a noastră. Nu ai nevoie de prea multe ingrediente şi nici de prea mult timp pentru prepararea ei. Iar de gust şi arome vă asigurăm că nu veţi da greş.
Ciorbă de legume şi paste cu smântână - Ingrediente
1 morcov 1 păstârnac 1 dovlecel 1 ţelină mică 50 g paste scoică 1 ardei gras 2 linguri ulei 2-3 fire de ceapă verde 2-3 roşii verdeaţă 1 ou 2 linguri smântână sare piper
Ciorbă de legume şi paste cu smântână - Mod de preparare
Se curăţă legumele, se spală în apă rece, se taie, fiecare după caz, şi se aşază într-o oală cu apă rece, cât să le cuprindă, şi cu două linguri de ulei. Se fierb la foc mic până se înmoaie. Separat, se opăresc roşiile un minut, se clătesc cu apă rece şi se curăţă de pieliţe. Se taie cuburi şi se adaugă peste legumele fierte. Se completează cu apă şi se lasă să fiarbă încă 10 minute. Se potriveşte gustul de sare şi piper, se adaugă pastele fierte separat în apă cu sare, verdeaţa tocată mărunt şi se drege cu oul bătut cu smântână. Ciorba de legume şi paste cu smântână se serveşte caldă.