Ciorbă de vită

ciorba vita jpeg

O ciorbă de vită fierbinte este oricând binevenită în acest anotimp. Urmează instrucţiunile noastre şi vei face una foarte delicioasă.

Ingrediente pentru ciorbă de vită

750 g carne de vită 1 ceapă mare 1 morcov 100 g ţelină 1 cutie roşii în bulion 1 ardei gras 2 cartofi 1 legătură leuştean 2 linguriţe orez 500 ml borş de casă sare boia dulce piper

Mod de preparare pentru ciorbă de vită

Tai carnea cubuleţe, o speli, o acoperi cu apă şi o pui la fiert. După ce dă în câteva clocote, o scurgi, o speli cu apă rece şi o pui din nou la fiert cu patru litri de apă. Când carnea este aproape fiartă, pui legumele curăţate (mai puţin cartofii), spălate şi tocate mărunt şi laşi pe foc până când legumele sunt fierte. Dacă mai este nevoie, mai adaugi apă caldă. Pui orezul, cartofii tăiaţi cubuleţe, roşiile în bulion tocate, pui Delikat şi boia, după gust, şi mai laşi 15-20 de minute, la foc mic.

Pui borşul fiert separat şi spumuit şi potriveşti gustul cu piper şi condimente uscate. Iei oala de pe foc şi adaugi leuşteanul tocat mărunt. Acoperi ciorba de vită cu un capac 10 minute să se aromatizeze, după care o serveşti alături cu un ardei iute.