Ciorbă în coajă de dovleac, reţetă de post

Cu siguranţă vei atrage atenţia invitaţilor dacă le serveşti invitaţilor ciorba în coajă de dovleac. În plus, este un fel de mâncare delicios în zilele de post.
De ce ai nevoie pentru ciorbă în coajă de dovleac
250 g fasole boabe
1 morcov
1 rădăcină de pătrunjel
1 ceapă
1 ardei gras
1 ardei
1 lingură ulei
3 roşii
sare
piper
dovleac, opţional
pâine, opţional
dafin, opţional
pătrunjel, opţional
Cum se prepară ciorbă în coajă de dovleac
Speli fasolea şi o laşi în apă rece de seara până dimineaţa. A doua zi pui fasolea la fiert, îi schimbi apa de 3 ori şi de fiecare dată torni peste ea numai apă clocotită. A 4-a oară răstorni peste ea 3 litri de apă şi o laşi să fiarbă cu un praf de sare. Separat, tai ceapa mărunt, dai morcovul şi rădăcina de pătrunjel prin răzătoarea mică şi le căleşti în uleiul încins, 3 minute, apoi le torni în fasole. Când boabele sunt moi, adaugi ardeiul gras tăiat mărunt şi roşiile opărite separat, descojite şi tăiate cubuleţe. Guşti, potriveşti de sare şi piper, o laşi să clocotească 10 minute, apoi opreşti focul. O serveşti, dacă vrei, în coajă de dovleac uşor copt sau în pâine, dar este foarte bună şi în farfurie, ornată cu frunzuliţe de dafin verde sau cu pătrunjel tăiat fin.