Ciorbiţă deasă de viţel

ciorbita deasa de vitelIF01570 jpeg

Profită de această zi de duminică, şi prepară o ciorbiţă gustoasă pentru toată toată familia.

Ingrediente

400 g piept sau pulpă de viţel 1 morcov mare 1 rădăcină pătrunjel 1 ţelină mică 1 ceapă 2 cartofi 1 plic borş 1 cutie roşii în bulion 2 linguri ulei 2 ardei iuţi 50 g paste melcişori sare, piper pătrunjel verde

Mod de preparare

Carnea se taie bucăţele, se pune la fiert în 3 litri de apă cu puţină sare şi se lasă la fiert circa o oră. Ceapa şi zarzavaturile se rad pe răzătoarea mare sau mică, se călesc

câteva minute în ulei şi se adaugă în supă.

Când toate sunt fierte, se pun cartofii tăiaţi cubuleţe foarte mici, ardeii iuţi tăiaţi rondele, roşiile şi se mai fierb 15 minute. Se adaugă borşul, 2 litri de apă, se mai lasă să dea în câteva clocote şi se potriveşte gustul de sare şi piper.

Melcişorii se fierb separat în apă cu sare şi se pun în ciorbă. Se aromatizează cu pătrunjel verde.

sursa foto: ImageFood