Ciulama de pui cu ciuperci

ciulama de pui cu ciuperci jpeg

V-am prezentat zilele trecute reţete de ciulama fie de post, fie de ciuperci cu smântână. Pentru că am văzut că v-au plăcut foarte mult, ne-am gândit să vă mai oferim o reţetă de ciulama. De data aceasta una mai specială, o ciulama de pui cu ciuperci ca la mama acasă, bună să te lingi pe degete.

Ciulama de pui cu ciuperci - Ingrediente (6 porţii)

1 piept de pui 500 g ciuperci 1 ceapă 2 morcovi 1 rădăcină pătrunjel 2 linguri unt 3 linguri făină 500 ml supă concentrată de pasăre sau lapte sare piper verdeaţă

Ciulama de pui cu ciuperci - Mod de preparare

Tai pieptul de pui bucăţi şi-l pui la fiert cu apă cât să-l acopere. Laşi să dea în 2-3 clocote, arunci apa, speli carnea şi oala şi pui 2-3 l de apă rece. Laşi să fiarbă, la foc mic, cu vasul neacoperit, 30 minute. Verifici dacă bucăţile de carne sunt fierte, le scoţi şi păstrezi supa.

Speli şi cureţi legumele, le tai bucăţi şi le pui la fiert cu carnea. Adaugi un praf de sare. Speli ciupercile, le rupi codiţele şi le pui, împreună, la fiert în apă caldă. După 20 de minute, scurgi apa şi tai ciupercile şi codiţele felii.

Scoţi carnea din supă, o tai bucăţele şi o pui peste ciuperci. Topeşti untul într-o cratiţă şi adaugi făina, amestecând continuu. Subţiezi ciulamaua cu supa concentrată de pasăre turnată câte puţin. Amesteci mereu, ca să nu se formeze cocoloaşe. Când ai terminat supa, trebuie să ai în vas un sos de consistenţa unei smântâni groase. Pui carnea şi ciupercile, sărezi şi piperezi după gust şi laşi câteva clocote, să se combine aromele. Opreşti focul şi serveşti ciulamaua de pui cu ciuperci după dorinţă.