Clătite cu praz şi ciuperci
Pentru vegetarieni, dar şi pentru cei care vor să renunţe la carne, recomandăm aceste clătite cu praz şi ciuperci.
De ce ai nevoie pentru clătite cu praz şi ciuperci
Pentru clătite:
1 ou
100 g făină
100 ml lapte
100 ml apă minerală
sare
25 ml ulei pentru prăjit
Pentru umplutură:
100 g ciuperci
1 fir praz
4 frunze salată verde
25 ml ulei
pătrunjel (pentru ornat)
sare
piper
Cum se prepară clătite cu praz şi ciuperci
Speli legumele. Cureţi de prima foaie prazul, apoi îl tai felii. Ciupercile le tai bucaţi, iar salata o rupi cu mâna. Prepari aluatul de clătite şi le coci pe ambele părţi. Le aşezi una peste alta într-o farfurie pe care o acoperi. Astfel, clătitele deja preparate nu se vor usca în timp ce le coci pe celelalte. Sotezi în 25 ml de ulei încins prazul şi ciupercile. Potriveşti de sare şi piper şi adaugi pătrunjelul tăiat. Umpli fiecare clătita cu compoziţia sotată, cu câteva bucăţi de salată şi rulezi. Serveşti imediat dupa preparare.