Conopidă murată în saramură
E acea perioadă din an în care umpli cămara cu bunătăţi pentru iarnă. Încearcă şi această reţetă, iar noi îţi garantăm că vei iubi conopida murată!
Ingrediente
1 conopidă medie (1,5 kg)
2 morcovi mari
3 linguri sare grunjoasă
boabe de piper
frunze de ţelină
3-4 flori de mărar
Speli conopida, îndepărtezi frunzele şi cotorul, apoi o rupi în bucheţele. Cureţi morcovii de coajă şi îi tai felii. Aranjezi mixul de legume în borcane potrivite ca mărime şi adaugi frunze de ţelină, mărar şi boabe de piper, după preferinţă.
Dizolvi sarea în 3 litri de apă şi torni saramura în borcane. Le închizi etanş şi laşi conopida la murat minimum 3 săptămâni.
FOTO Shutterstock