Cornuri cu brânză dulce

cornuri cu branza dulce jpeg

Această reţetă de cornuri cu brânză dulce este perfectă pentru meniul unei zile reci de toamnă. Pune lângă o cană cu ceai ori cafea fierbinte şi te vei simţi cu adevărat răsfăţat cu un desert ademenitor.

Cornuri cu brânză dulce - Ai nevoie de

Pentru aluat 400 g făină 2 gălbenuşuri 150 ml lapte 60 g unt topit 2 linguri zahăr 20 g drojdie 1 praf sare

100 g brânză de vaci, bine scursă

2 linguri smântână

3 gălbenuşuri

2 linguri zahăr

coaja rasă de la o lămâie

2 linguri făină

1 ou bătut

Cornuri cu brânză dulce - Mod de preparare

Pentru aluat, amesteci drojdia cu zahărul, puţin lapte călduţ, 2 linguri de făină şi laşi la crescut. Cerni făina într-un vas mai mare, torni maiaua crescută, începi să frămânţi, apoi adaugi gălbenuşurile, un praf de sare şi restul de lapte călduţ. Torni untul topit şi continui să frămânţi până când aluatul se dezlipeşte de pe degete. Laşi la dospit, acoperit, la loc cald.

Pentru umplutură, amesteci bine toate ingredientele, adaugi coaja de lămâie şi o laşi deoparte.

Presari făină pe o planşetă şi întinzi aluatul cu un sucitor. Tai dreptunghiuri şi pui pe fiecare 1-2 linguri de umplutură, apoi le răsuceşti. Întinzi hârtie de copt într-o tavă de aragaz şi aşezi cornurile având grijă să nu se atingă. Ungi fiecare cornuleţ în parte cu oul bătut şi dai la cuptor, încins în prealabil. Ţii până se rumenesc.