Costiţe de porc cu miere
În Franţa, friptura se serveşte, de obicei, cu cartofi prăjiţi şi cu o salată. Acelaşi mod de servire a fripturii se întâlneşte şi în Argentina. În Balcani, carnea pentru friptură se serveşte condimentată cu piper şi muştar. Totodată, de cele mai multe ori, la prepararea marinatelor se folosesc ulei de măsline, de floarea-soarelui şi oţet. De obicei, friptura se serveşte cu pâine, un ou ochi şi cu o salată de pătrunjel.
Ingrediente (4-5 porţii)
1 kg coaste de porc
Pentru condimentare 1 linguriţă sare grunjoasă ½ linguriţă piper măcinat grosier 1 linguriţă coriandru măcinat 1 linguriţă cimbru 1 ceapă rasă 1 linguriţă rozmarin 1 linguriţă chimion măcinat 3 căţei usturoi zdrobiţi
2 linguri miere
2 linguriţe muştar iute
Mod de preparare
Amesteci într-un bol toate condimentele, ceapa rasă, usturoiul zdrobit, apoi freci cu amestecul respectiv bucăţile de carne. Le înveleşti în folie alimentară şi le laşi la frigider de seara până dimineaţa. Scuturi de condimentele în exces, apoi aşezi costiţele pe grătarul bine încins. După 10-12 minute, le întorci pe cea de-a doua faţă încă 10 minute.
Separat, freci muştarul cu mierea, şi cu o pensulă ungi suprafaţa cărnii de două ori pe fiecare parte, până când e bine pătrunsă şi rumenită.