Cotlete cu sos de piper verde

cotlete cu sos de piper verde jpeg

Piperul verde este mult mai aromat decât cel negru. Aşa că este perfect pentru acest sos.

Ingrediente (4 porţii)

4 cotlete sare piper ulei

1 lingură piper verde

50 ml coniac

2 căţei usturoi zdrobiţi

40 g unt

150 g smântână pentru gătit

1 linguriţă muştar

sare

Mod de preparare

Pentru sos, topeşti untul, adaugi boabele de piper şi usturoiul, le căleşti câteva minute, apoi torni coniacul şi laşi cam unu, două minute să se evapore alcoolul. Adaugi smântâna, puţin câte puţin, amestecând continuu, apoi muştarul şi un praf de sare. Ţii la foc mic, amestecând din când în când, până se îngroaşă, apoi îl laşi deoparte.

Dai carnea cu sare şi piper şi o bagi la frigider peste noapte. O scoţi cu cel puţin o oră înainte de a o prepara, ca să ajungă la temperatura camerei. Încingi puţin ulei într-o tigaie şi frigi cotletele pe ambele părţi, apoi le dai la cuptor 10-15 minute. Le laşi câteva minute să se odihnească, apoi le poţi servi cu sos şi cu o garnitură după preferinţă.

foto: profimedia