Cum să prepari peştele. Cele mai bune ponturi

Poate că nu ştii toate trucurile şi cum să prepari peştele, dar noi te vom învăţa, pas cu pas cum să o faci. În primul rând, consumul de carne de peşte previne afecţiunile cardiovasculare, poliartritele reumatoide, bolile neurodegenerative, anemiile şi depresiile. Pentru aceasta ar fi bine să mănânci 3-4 porţii de peşte pe săptămână.
Cum să prepari peştele. Cele mai bune ponturi
Pentru prepararea peştelui la cuptor, cel mai potrivit este vinul alb demisec.
Pentru îndepărtarea mirosului de mâl, se spală peştele cu apă sărată sau apă în care au fost adăugate două linguri de oţet.
Lapţii de peşte vor avea un gust mult mai bun dacă vor fi ţinuţi cinci minute în apă cu zeamă de lămâie, înainte de a fi preparaţi.
Icrele de peşte vor fi mai spumoase şi mai gustoase, dacă se va folosi la prepararea lor apă minerală sau sifon rece.
Fileul de peşte nu se va sfărâma în timpul preparării, dacă va fi stropit cu zeamă de lămâie şi va fi sărat cu 10 minute înainte de a fi pus la prăjit.
Peştele prăjit va avea un gust deosebit dacă este ţinut 15 minute în lapte înainte de a fi preparat, după care se pudrează cu făină şi se prăjeşte în ulei foarte bine încins.
După ce se curăţă de solzi şi intestine, peştele nu se lasă în apă decât atâta timp cât este necesar să fie clătit, pentru a-şi păstra gustul.
Acum pentru că te-am învăţat cum să prepari peştele şi care sunt cele mai bune ponturi, nu-ţi rămâne decât să treci la treabă. Iată şi o reţetă delicioasă:
Cum să prepari peştele. Cele mai bune ponturi - Peşte la cuptor
Ingrediente pentru peşte la cuptor 2 peşti de circa 400 g fiecare (crap, somn, şalău) 3 linguri ulei de măsline 3 căţei de usturoi 1 linguriţă cimbru uscat oregano piper măcinat sare
Pentru garnitură
4-5 cartofi
roşii cherry
pătrunjel verde
2 linguri zeamă de lămâie
1 lingură ulei de măsline
sare
piper
Mod de preparare pentru peşte la cuptor
Se curăţă peştii de solzi şi de intestine, se spală şi se zvântă bine cu prosoape absorbante. Se amestecă uleiul cu cimbru, oregano, usturoiul zdrobit, sare şi piper măcinat.
Se crestează peştii deasupra cu un cuţit bine ascuţit, se ung cu mixtura de ulei şi condimente, apoi se aşază într-o tavă şi se pun la cuptor pentru circa 30 de minute.
Cartofii curăţaţi de coajă se taie felii groase şi se fierb în apă cu puţină sare. Separat, se amestecă uleiul cu zeamă de lămâie, sare, piper, după gust, şi cu pătrunjel verde tocat fin.
Se servesc peştii garnisiţi cu roşii cherry prăjite uşor şi cu cartofi natur, scurşi de apa în care au fiert şi asezonaţi cu sosul de pătrunjel cel mai bun peşte la cuptor.