Cum se face prăjitura armenească Mikado

Bucătăresele din Armenia sunt maestre în arta culinară. Un exemplu este prăjitura Mikado, cu foi fragede şi cremă fină. Iată cât de simplu se prepară!
De ce ai nevoie pentru prăjitura armenească Mikado
Pentru foi
600 g făină
125 g unt
100 ml iaurt
100 g zahăr
1 ou
apă minerală
1 lingură bicarbonat
1 lingură oţet
sare
Pentru cremă
1 tabletă ciocolată neagră
200 g unt
200 ml lapte condensat
nucă de cocos, pentru decor
Cum se prepară prăjitura armenească Mikado
Pentru aluat, mixezi untul la temperatura camerei cu zahărul, sarea şi oul. Adaugi iaurtul şi bicarbonatul stins cu oţet. Omogenizezi şi încorporezi apă minerală şi, treptat, făina cernută până când obţii un aluat omogen, care nu se lipeşte de mâini. Îl înfăşori în folie şi-l dai la frigider 40 de minute.
Pentru cremă, dai un clocot laptelui condensat, adaugi ciocolata topită şi omogenizezi cu mixerul. Adaugi untul frecat cremă şi amesteci. Dai crema la frigider. Împarţi aluatul în bucăţi egale, întinzi foi, pe care le coci separat pe spatele tăvii.
Ungi fiecare foaie cu cremă şi le suprapui într-o tavă cu pereţii înalţi. O decorezi cu nucă de cocos şi dai prăjitura la frigider peste noapte. Dacă vrei, poţi pune printre foi şi bucăţi de nucă sau de alune sfărâmate.
Sursa http://infohow.net