FOTO Colţunaşi cu ciuperci
Lecţia noastră de gătit de astăzi se numeşte „Cum să preparăm colţunaşii“, iar dacă eşti curios, poţi încerca şi tu să-i găteşti chiar azi.
Ingrediente
500 g făină 2 ouă 1 vârf cuţit de sare 100 ml apă
Pentru umplutură
100 g şuncă
500 g ciuperci
2 cartofi fierţi
3 căţei de usturoi
1 ou
pătrunjel verde
sare
piper
Mod de preparare
Pasul 1
Se amestecă făina, ouăle, apa şi sarea şi se frământă un aluat potrivit de tare, care se lasă un pic la odihnit la temperatura camerei. Şunca se taie cubuleţe foarte mici şi se pune într-un castron, alături de usturoiul pisat.
Pasul 2
Cartofii se spală şi se fierb cu coajă în apă cu sare, se lasă la răcit, se curăţă de coajă, se dau pe răzătoare şi se pun peste şuncă. Se adaugă şi pătrunjelul tocat mărunt.
Pasul 3
Ciupercile se curăţă şi se spală. Jumătate din ele se toacă foarte mărunt şi se pun în castron, peste ingredientele anterioare. Se adaugă oul, sare şi piper şi se amestecă toată compoziţia.
Pasul 4
Pe o planşetă se întinde din aluat o foaie subţire de circa 1 mm. Cu ajutorul unui pahar de vin, se taie cerculeţe. Pe fiecare cerculeţ se aşază o linguriţă din compoziţie.
Pasul 5
Fiecare cerculeţ cu umplutură se împătureşte în două, se lipesc marginile bine prin apăsare, după care se răsuceşte (ca în imagine) şi se lipeşte din nou.
Pasul 6
Colţunaşii formaţi se pun la fiert în apă cu sare (când apa clocoteşte) şi se lasă circa 10-15 minute. Se pun la scurs într-o strecurătoare şi se servesc calzi, alături de ciupercile rămase, trase în unt.