Frigărui de porc picante la grătar

Istoria grătarului se pierde în vechime pentru că, încă din cele mai îndepărtate timpuri, cea mai simplă şi rapidă metodă de preparare a cărnii era aceea a frigerii deasupra focului. Grătarul are o sumedenie de varietăţi regionale, iar diversitatea este dată de tipul de carne folosit, de sosurile sau de condimentele adăugate cărnii, de felul fumului, de echipament şi de combustibilul folosit şi, nu în ultimul rând, de timpul pentru frigere. Dacă foloseşti ţepuşe de lemn pentru aceste frigărui de porc picante la grătar acestea se pun la înmuiat în apă caldă pentru 20 de minute înainte de a fi aşezate pe grătar.
Frigărui de porc picante la grătar - Ingrediente
800 g carne macră de porc
5 căţei de usturoi
2 linguriţe boia iute
2 cepe tăiate rondele
1 linguriţă sare
1 linguriţă piper negru măcinat
1 legătură pătrunjel
roşii pentru servit
1 lingură ulei
Frigărui de porc picante la grătar - Cum se prepară
Se taie carnea cuburi cât se poate de uniforme şi egale ca mărime. Se striveşte usturoiul şi se amestecă cu boiaua, ceapa, piperul şi ¾ din legătura de pătrunjel, tocată. Se pune uleiul şi totul se amestecă cu carnea. Se lasă aşa 30 de minute.Se pun alternativ pe ţepuşe cuburi de carne şi felii de ceapă şi se aşază pe grătarul bine încins pentru 20 de
minute. Frigăruile de porc picante la grătar se servesc cu roşii.