Frigărui marinate

1365521833 7144frigarui 20marinate jpeg

Dificultate mică Preparare 65'

Ingrediente

800 g carne de vită

12 roşii cherry

12 căţei de usturoi

Pentru sosul marinat

50 ml ulei de măsline

3 linguri zeamă de lămâie

1 lingură sos de soia

2 linguri pătrunjel verde mărunţit

1 linguriţă coriandru

1 vârf cuţit nucşoară rasă

1 căţel de usturoi zdrobit

1 ardei tăiat mărunt

sare

Mod de preparare

Tai carnea cuburi, aproximativ egale ca mărime şi le aşezi într-un vas. Separat, amesteci ingredientele pentru sosul marinat şi le torni peste bucăţile de carne. Laşi vasul la rece 4-5 ore, amestecând carnea din când în când.

Înfigi pe ţepuşe bucăţi de carne, jumătăţi de roşii şi câte un căţel de usturoi. Rumeneşti frigăruile pe grătar şi le serveşti însoţite de mujdei de usturoi amestecat cu iaurt degresat şi salată asortată.