Friptură de pui

Ingrediente: 3-4 pulpe mai mari de pui, 9-10 castane dulci, 1 măr ionatan, 3 linguri ulei de măsline, 100 ml bere, 200 ml supă de pui, 1 crenguţă cimbru verde, oregano uscat, sare, piper proaspăt zdrobit
Mod de preparare: Numar porţii: 4 Timp de preparare: 1h 20 min Dificultate: mică
Speli pulpele, le usuci cu prosoape absorbante, le freci cu sare şi piper, le aşezi într-un vas termorezistent şi le stropeşti cu ulei de măsline. Torni în vas supa de pui strecurată, adaugi oregano, după gust, acoperi cu folie de aluminiu şi aşezi vasul în cuptor, la foc potrivit, pentru circa 40 de minute.
Adaugi berea şi o crenguţă verde de cimbru, adaugi mărul tăiat felii şi castanele fierte separat, potriveşti gustul de sare, dacă este nevoie, şi dai din nou vasul la cuptor, neacoperit, pentru încă 20 de minute, până se rumeneşte frumos deasupra şi se amestecă aromele.
Pentru servit, scoţi pulpele pe un platou adânc, adaugi felii de măr, castane şi asezonezi cu sosul din tavă.