Iahnie de fasole cu sos de roşii

1365619219 8343iahnie 20cu 20fasole jpeg

Îi vei avea pe toţi cei dragi la masă dacă vrei prepara o porţie de iahnie cu sos de roşii.

De ce ai nevoie pentru iahnie cu sos de roşii

500 g fasole albă boabe

1 ceapă mare

1 ardei gras

1 morcov

1 rădăcină de pătrunjel

1 felie de ţelină, 2-3 roşii bine coapte

4-5 păstăi de fasole verde (proaspete sau, din conservă)

1 lingură pastă de tomate

2-3 linguri ulei

1 foaie de dafin

cimbrişor verde sau uscat

pătrunjel verde

sare, piper

Cum se prepară iahnie cu sos de roşii

Alegi boabele de fasole le speli şi le laşi, peste noapte la înmuiat în apă rece. A doua zi, clăteşti fasolea şi o pui la fiert. Schimbi apa de două ori. În cea de-a treia apă, adaugi sare şi laşi fasolea la fiert până este pe jumătate pătrunsă.

Între timp, cureţi zarzavaturile şi păstăile de fasole verde (mai puţin roşiile), le tai după preferinţă şi le căleşti cu două linguri de ulei până se înmoaie. Le amesteci cu fasolea, condimentezi cu sare, piper, după gust, adaugi roşiile curăţate de pieliţe şi tăiate cubuleţe, foaia de dafin, cimbrişor, după gust şi laşi totul să fiarbă încă 20 de minute.

Potriveşti din nou gustul de sare, adaugi pasta de tomate, pătrunjel verde tocat şi după 2-3 clocote iei vasul de pe foc. Serveşti mâncarea caldă sau rece, însoţită de castraveciori muraţi sau de salata preparată.