INTERVIU Pacha Man: „Încerc să trăiesc frumos şi să fac lucruri pozitive“

Pacha Man 2 jpeg

Cântăreţ reggae-hip hop şi bucătar! Pacha Man când are timp, găteşte! Şi nu orice, ci numai mâncare sănătoasă, pe care o face cu pricepere şi talent nu numai la televizor, ci şi acasă! Are doi băieţi de 18 şi 9 ani şi o iubită, Alexandra.

Pe Călin Nicorici, alias Pacha Man, unul dintre cei mai apreciaţi cântăreţi reggae-hip hop, din România, l-am „descoperit“ (dacă pot spune aşa!) la o competiţie culinară. Am urmărit emisiunea pentru că m-a fascinat el. Pacha este un tip nonconformist, ştie să cânte, să gătească şi are o poveste de viaţă fabuloasă.

M-am întâlnit cu el la restaurantul Cervo, din Bucureşti şi ne-am apucat de treabă! Adică mi-a spus ce am de făcut, iar eu am început să toc şi să tai, el dându-mi „indicaţii preţioase“. L-am întrebat care a fost primul fel de mâncare pe care l-a făcut? Mi-a răspuns zâmbind „Maria, gătesc de mic. Tata a plecat când aveam 6 ani. Pentru că eram cel mai mare dintre fraţi eram nevoit să fiu ajutor în bucătărie, mai ales că nu aveai ce face pe vremurile alea. Nu erau fast-food-uri şi nici jocuri pe calculator. Te jucai în bucătărie, pe lângă mama, care te mai punea să cureţi un cartof, să speli o farfurie... şi, încet, încet a început să-mi placă.

“ Ce bucătărie preferă? Îmi răspunde prompt: „Cea mediteraneeană cu mult ulei de măsline! Aş mânca dimineaţa şi 10 linguri de ulei de măsline cu oregano, ceapă roşie şi cu roşii.“

image

Dragoste şi muzică

Îl descos cu întrebări legate de viaţa lui. Aflu că, la 14 ani, a plecat în Canada, la tatăl lui care era acolo din 1981. A stat 7 ani, din care 3 ani şi jumătate a fost închis. „Am făcut de toate: gangstereală, jaf armat, mai puţin viol şi crimă. Maria, nu-mi este ruşine cu ce am făcut în viaţă! Aşa am ajuns omul care sunt astăzi. Încerc să trăiesc frumos şi să fac lucruri pozitive, rele am făcut destul “, îmi spune el. De două luni este îndrăgostit de Alexandra „la maximum, pentru că până acum nu am cunoscut o fată ca ea.“ Alexandra este din Oradea şi merge la ea de câte ori are ocazia şi îi găteşte de toate, orice îşi doreşte ea: „Mai ales salate cu piept de pui fiert, pentru că ţine dietă“.

Care sunt proiectele muzicale ale lui Pasha Man? „De-acum lucrez la proiectul meu, pentru că până acum am făcut colaborări, dar a venit timpul să mă concentrez asupra mea şi a pieselor pe care le compun şi care au un puternic mesaj politic şi social. Nu vreau să mai ascult de nimeni, pentru că mulţi din industria de gen nu fac nimic“, continuă Pacha. „Toate piesele mele au legătură şi continuitate. Am început cu Globul de Cristal, apoi a venit Drumul către Rastafari şi Contra curentului. Ştii, pe lume sunt doar 2 sentimente: dragostea şi frica şi din ele derivă tot“, îmi mai spune Pacha Man.

Reţeta de Paşte a lui Pacha Man

„Maria, pentru că facem coaste de miel cu garnitură de cartofi umpluţi cu brânză cu mucegai, ciuperci şi cu usturoi, trebuie mai întâi să tăiem ciupercile. Ai grijă să aibă toate aceeaşi dimensiune că altfel, când le sotăm, nu se gătesc toate uniform, aşa că...“ M-am conformat şi le-am tăiat cum mi-a zis. Apoi am mărunţit usturoiul, tot la indicaţiile lui. Doar trebuia să gătim împreună, nu?

„Cel mai mult îmi place să gătesc raţă. Şi uite aşa tot încercând am descoperit că în bucătărie totul este improvizţie, nimic nu are limite“, mi-a mai spus simpaticul meu interlocutor şi, în scurt timp, preparatul a fost gata.

Coaste de miel la grătar

image

Ingrediente: 4-5 coaste de miel ulei usturoi, pisat rozmarin sare piper 100 g brânză cu mucegai 150 g ciuperci, feliate 2 cartofi fierţi în coajă, tăiaţi şi scobiţi

Mod de preparare:

Pacha a ţinut coastele într-un baiţ făcut din ulei, oţet, usturoi şi zeamă de lămâie, sare şi piper. A sotat ciupercile tăiate în felii de aceeaşi dimensiune (de mine), apoi a umplut cu ele cartofii, a pus brânza cu mucegai deasupra şi i-a dat la cutor până sau rumenit. A fript pe grătar coastele de miel şi a pus alături cartofii. Totul a fost foarte bun.

M-am despărţit cu greu de Pacha, un om admirabil pe care l-am ascultat cu mare plăcere. Ştie să vorbească şi ştie să şi asculte. Cu siguranţă îl voi mai revedea, pentru că voi merge cu mare plăcere la concertele lui.

Text: Maria Belu

Foto: Sorin Stana