Mâncare de mazăre cu pui şi sufleu de pâine FOTO
Ştim că vă place mâncarea de mazăre cu pui, dar de data asta am încercat un altfel de preparat. Unul deosebit, special, o combinaţie reuşită de fel principal pentru alintarea papilelor gustative: mâncare de mazăre cu pui şi sufleu de pâine.
Mâncare de mazăre cu pui şi sufleu de pâine - Ingrediente (4 porţii)
Pentru sufleu 3 baghete mici 1 legătură mărar 100 ml lapte 4 ouă 100 g unt 100 g făină sare piper unt
Pentru mâncarea de mazăre
500 g mazăre
2 piepţi de pui
2 cepe
3 linguri ulei
zeamă de lămâie
piper
sare
cimbru
foi de dafin
Mâncare de mazăre cu pui şi sufleu de pâine - Mod de preparare
Tai baghetele în două, pe lung, apoi le faci cuburi. Tai mărunt verdeaţa şi o pui peste pâine într-un bol.
Pentru sos, amesteci într-un vas laptele cu făina, pe care o adaugi treptat, să nu se formeze cocoloaşe. Pui pe foc şi adaugi untul şi gălbenuşurile, unul câte unul. Laşi puţin să se lege sosul şi dai deoparte, la răcit. Separat, baţi albuşurile spumă tare, le încorporezi în sos şi laşi deoparte. Pui sare şi piper peste cubuleţele de pâine, apoi adaugi sosul şi spuma de albuşuri.
Ungi patru forme de brioşe cu unt şi pui compoziţia de pâine. Aşezi formele într-o tavă, pe care o dai la cuptorul încins în prealabil. Ţii brioşele până se rumenesc.
Încingi uleiul într-o tigaie şi rumeneşti pieptul de pui tăiat cuburi, apoi îl scoţi pe şerveţele absorbante. În acelaşi ulei căleşti ceapa tăiată julien, o ţii până devine sticloasă, pui carnea, adaugi mazărea şi laşi totul să fiarbă, la foc mic 15 minute. Potriveşti de sare, piper, pui şi foi de dafin, după gust, mai laşi 10 minute să se combine aromele şi opreşti focul. Adaugi zeamă de lămâie după preferinţă. Serveşti mâncărica presărată cu cimbru, alături de sufleul de pâine.
foto: profimedia