Musaca de vinete cu carne tocată

musaca de vinete cu carne tocata jpeg

Da, ştim! Nu a trecut mult de la ultima noastră propunere de musaca de vinete! Dar ce să facem dacă nu ne mai săturăm de această reţetă! Şi avem tot felul de variante şi combinaţii de gusturi şi arome şi tot felul de idei pe care vrem să le împărtăşim cu voi. Aşa că iată încă o reţetă de musaca de vinete cu carne tocată.

Musaca de vinete cu carne tocată - Ingrediente

5 vinete 600 g carne tocată (porc şi vită) 2 cepe mari 5-6 roşii bine coapte 2 linguri ulei 1 legătură pătrunjel verde sare piper 50 g caşcaval ras

5 linguri rase făină

3 linguri rase unt

200 ml lapte dulce

1 praf de sare

Musaca de vinete cu carne tocată - Cum se prepară

Se taie vinetele felii de ­circa 1 cm grosime, se presară cu sare şi se aşază pe un fund de lemn înclinat, să se scurgă de zeamă. Se clătesc cu apă rece şi se pun la presă, între două planşete de lemn, să se ­scurgă apa din ele. Se toacă ceapa, se căleşte până se înmoaie, se adaugă carnea tocată şi se continuă călirea încă 5-7 minute. Se adaugă roşiile opărite, curăţate de pieliţe şi tocate mărunt, se călesc încă 10 minute, apoi se dau deoparte de pe foc. Se adaugă verdeaţa tocată mărunt şi se potriveşte gustul de sare şi piper. Separat, se topeşte untul la foc mic, se adaugă făina şi se amestecă repede ­până se prăjeşte uşor. Se stinge cu laptele, adăugat încet, amestecând mereu ca să nu se formeze cocoloaşe, şi se fierbe până capătă consistenţa unui sos. Se adaugă sare, după gust. Se unge o formă termorezistentă cu ulei, se pune un strat de vinete, se adaugă compoziţia de carne, sos bechamel, continuând în acelaşi fel până se termină ingredientele. Ultimul strat trebuie să fie de vinete, peste care se toarnă sos bechamel şi caşcavalul ras. Muasacaua de vinete cu carne tocată se pune la cuptor pentru circa 45 de minute, până se rumeneşte frumos.