Ouă cu spanac pe foitaj
Cui nu-i place spanacul cu ou? Dar dacă mai pui şi un aluat şi obţii un delicios preparat, ouă cu spanac pe foitaj? Cu siguranţă, obţii astfel un aperitiv delicios, demn de răsfăţul tuturor celor dragi.
Ouă cu spanac pe foitaj - Ingrediente (6 porţii)
6 ouă 1 pachet aluat de foitaj 200 g spanac 2 linguri oţet 1 l apă sare unt
Ouă cu spanac pe foitaj - Cum se prepară
Dezgheţi aluatul de foitaj, îl întinzi pe o suprafaţă plană, tai cercuri cu un pahar şi le pui pe o tavă. Încingi cuptorul şi le coci până se rumenesc frumos.
Speli spanacul, îl scurgi şi-l sotezi 2-3 minute în unt. Pui câteva frunzuliţe pe cercurile rumenite de foitaj.
Torni într-un vas apă la fiert, adaugi oţetul, spargi ouăle, pe rând, şi le fierbi 5-8 minute. Când sunt gata, le scurgi şi pui câte un ou pe aluatul de foitaj copt.
Condimentezi cu sare după gust şi le serveşti calde.