Paste cu broccoli şi şuncă la cuptor

paste cu broccoli si sunca la cuptor jpeg

Broccoli este recunoscut ca fiind unul dintre cele mai sănătoase alimente, mai cu seamă în stare crudă. Este una dintre legumele foarte des citate printre cele capabile să prevină cancerul, numeroase studii confirmând efectul său benefic în această privinţă. Plină de vitamine, bogat în minerale şi fibre, poţi prepara cu această legumă o delicioasă paste cu broccoli şi şuncă la cuptor.

Paste cu broccoli şi şuncă la cuptor - Ai nevoie de

400 g paste tortiglioni 400 g smântână pentru gătit 4 ouă 300 g şuncă presată, tăiată felii 200 g brânză 2 buchete broccoli sare piper 50 g caşcaval ras

Paste cu broccoli şi şuncă la cuptor - Mod de preparare

Pui pastele la fiert în apă cu sare. Procedezi la fel şi cu buchetele de broccoli. După ce s-au fiert pastele, le scurgi şi le treci pe sub un jet de apă rece. Când s-au înmuiat broccoli, le scoţi din apă şi le rupi în bucheţele. Amesteci smântâna cu ouăle, brânza, adaugi sare şi piper după gust.

Într-o tavă înaltă de cozonac aşezi hârtie de copt. Pui un strat de paste, un strat de şuncă presată, un strat de broccoli şi o jumătate din amestecul de smântână, un alt strat de şuncă, broccoli, alt strat de paste, smântână şi caşcavalul ras. Dai la cuptor 30 de minute.