Peşte la cuptor cu legume
Mai întâi îl perpeleşti prin puţin ulei, apoi îl bagi la cuptor cam jumătate de oră cu tot cu legume! Iată reţeta perfectă pentru un peşte delicios!
Ingrediente
5 fileuri crap 3 morcovi 1 ţelină 1 ceapă 5 căţei usturoi 200 ml vin alb sec 6 roşii ulei făină sare piper pătrunjel tăiat fin
Mod de preparare
Încingi uleiul, dai fileurile de peşte cu sare şi piper, apoi prin făină, le prăjeşti pe ambele părţi şi le scoţi pe şerveţele absorbante. Căleşti în acelaşi ulei ceapa tăiată julien, morcovii rondele şi ţelina feliuţe. Laşi câteva minute şi adaugi 3 roşii curăţate de pieliţe şi tăiate cubuleţe, restul le păstrezi. Torni jumătate din cantitatea de vin, acoperi şi ţii să fiarbă înăbuşit cam 5 minute, le dai deoparte şi le pui într-o tavă. Aşezi fileurile peste legume, torni restul de vin, celelalte roşii cubuleţe, usturoiul zdrobit şi potriveşti gustul de sare şi piper. Dai tava la cuptorul încins 25 de minute. Serveşti cu pătrunjel.