Plăcintă cu cartofi şi cârnaţi

placinta cu cartofi si carnati jpeg

Pentru că ni se spune foarte des, şi este foarte adevărat, cât de nocivi sunt pentru sănătate cartofii prăjiţi, încercăm, atunci când avem preparate cu cartofi, să prezentăm tot felul de reţete altfel. De exemplu, azi avem pentru voi o reţetă de plăcintă cu cartofi şi cârnaţi.

Plăcintă cu cartofi şi cârnaţi - Ingrediente (1 tavă)

600 g cartofi 3 ouă 2 linguri ulei 300 g cârnaţi sare piper

Plăcintă cu cartofi şi cârnaţi - Mod de preparare

Cureţi cartofii de coajă, îi speli şi-i dai prin răzătoarea cu ochiuri mari. Îi storci foarte bine cu ajutorul unui prosop curat, ca la storsul rufelor, până iese toată zeama.

Într-un bol, amesteci cartofii raşi cu ouăle, bătute ca pentru omletă, cu sare şi piper. Încingi uleiul într-o tigaie şi întinzi jumătate din cantitatea de cartofi. Presezi cu o lingură de lemn pentru a obţine un strat compact. Rumeneşti cartofii pe o parte, apoi îi întorci cu grijă pe cealaltă parte. La fel procedezi cu cartofii rămaşi.

La final, aşezi într-o tavă rotundă cu fund detaşabil primul strat de cartofi. Peste ei pui cârnaţii, scoşi din maţ înainte şi zdrobiţi cu furculiţa. Adaugi ultimul strat de cartofi şi dai totul la cuptor până se rumeneşte.

foto: Stockfood