Prăjitură Cireşica

prajitura de cirese jpeg

Cititoarea noastră Mihaela Peptenatu din Timişoara a preparat pentru voi o prăjitură apetisantă cu cireşe. Reţetă e fabuloasă. Încearc-o şi te vei convinge!

Ingrediente

1kg cireşe 10 ouă 9 linguri făină 300 g zahăr 2 linguri cacao 2 linguri praf de budincă de ciocolată 2 linguri praf de budincă de vanilie 1 plic praf de copt 4 plicuri zahăr vanilat 1 praf de sare 1 esenţă de rom 1 fiolă esenţă de vanilie 8 linguri de ulei 2 linguri griş zahăr pudră pentru pudrat

Preparare

Speli cireşele, le scoţi sâmburii şi le pui la scurs într-o sită. Gălbenuşurile le freci cu zahărul vanilat, esenţa de rom, aroma de vanilie şi cu uleiul până ce se albesc. Cerni făina amestecată cu praful de copt. Baţi albuşurile spumă cu un praf de sare până ce se întăresc, apoi adaugi treptat zahărul. Încorporezi încet gălbenuşurile bătute, mixând continuu.

Pui treptat şi făina, amestecând uşor de jos în sus şi omogenizezi bine. Împarţi compoziţia în două vase, în unul adaugi pudra de budincă de vanilie, iar în celălalt cacaua şi praful de budincă de ciocolată, omogenizând bine compoziţiile.

Presari peste cireşe griş şi amesteci uşor. Într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, pe fund, pui cu lingura pe rând din ambele aluaturi, până termini. Deasupra aşezi uşor cireşele şi dai la cuptorul preîncălzit, la foc potrivit, cam 25-30 de minute, până ce trece testul cu scobitoarea.

Opreşti focul şi laşi tava în cuptorul deschis încă vreo 10 minute (ca să nu treci brusc la altă temperatură, iar blatul să se lase). Scoţi din cuptor şi laşi să se răcească, apoi pudrezi cu zahăr şi tai.