Prăjitură cu fructe de pădure şi ciocolată albă

O tartă sau o prăjitură este mai fină şi mai specială dacă adaugi câteva mure. Aşa cum este cazul şi acestei prăjituri cu fructe de pădure şi ciocolată albă. În Germania, din mure se prepară un sos dulce-acrişor care însoţeşte friptura de vânat. Printre conservele pe care le pregăteşti pentru toamnă, trebuie să se numere şi câteva borcănele cu gem sau cu dulceaţă. Poţi prepara însă şi un lichior fin sau un sirop parfumat din aceste fructe.
Prăjitură cu fructe de pădure şi ciocolată albă - Ingrediente
Pentru blat 4 ouă 150 g zahăr 100 g nuci măcinate 200 g făină 200 g unt 1 plic praf de copt 1 plic zahăr vanilat
200 ml frişcă lichidă
100 g ciocolată albă
1 esenţă de vanilie
500 g fructe de pădure
3 linguri jeleu de căpşuni
Prăjitură cu fructe de pădure şi ciocolată albă - Cum se prepară
Se bate spumă untul cu zahărul, se adaugă pe rând ouăle bătute, apoi făina, praful de copt, nucile, vanilia şi se frământă puţin până se obţine un aluat omogen care se dă la frigider pentru 30 de minute. Se scoate aluatul, se întinde într-o tavă unsă şi tapetată, se presară jumătate din fructele de pădure şi se dă totul la cuptor pentru 35 de minute. Între timp se pune frişca lichidă într-un vas pe foc şi, când ajunge la temperatura de fierbere, se adaugă ciocolata rasă şi vanilia, se dă deoparte şi se amestecă repede până se topeşte aceasta din urmă. Se lasă la rece, apoi se mixează până se obţine o cremă spumoasă. Se topeşte jeleul de căpşuni şi se amestecă cu fructele de pădure rămase. După ce s-a răcit blatul, se întind crema de ciocolată şi fructele de pădure. prăjitura cu fructe de pădure şi ciocolată albă se dă la rece pentru o oră.