Prăjitură cu mac şi cremă de brânză

Un desert cu mac grozav şi multă voie bună, de asta ai nevoie intr-o zi linistita in care vrei sa-ti astepti si prietenii apropiati. Dulcele îl prepari tu, iar pe ceilalţi lasă-i să vină cu buna dispoziţie!
Ingrediente (8 porţii)
5 ouă
1 cană zahăr
150 g unt
50 g mac
coaja de la două portocale
1 praf de sare
300 g făină
1 pliculeţ praf de copt
Pentru cremă
500 g brânză de vaci
200 g unt
200 g zahăr pudră
1 portocală
Pentru decor
2 linguri mac
coajă confiată de portocală
Mod de preparare:
Mixezi untul cu zahărul, gălbenuşurile şi coaja rasă de la două portocale. Încorporezi al buşurile bătute spumă tare cu un praf de sare şi, la final, macul şi făina amestecată cu praful de copt. Torni aluatul într‑o formă de tort cu pereţi detaşabili unsă şi tapetată şi o introduci la cuptor, la foc mic, pentru 30‑40 de minute, depinde de cuptor. Laşi să se răcească în formă.
Mixezi spumă untul cu zahărul pudră, adaugi brânza scursă bine, zeama şi coaja rasă de portocală, mixând continuu. Scoţi blatul din formă, pui crema deasupra, îmbrăcând puţin şi marginile. Presari mac deasupra şi dai acest desert cu mac la rece pentru cel puţin două ore.
Când serveşti acest desert cu mac, trebuie sa decorezi fiecare felie cu coajă de portocală confiată tăiată fâşii.