Prăjitură cu struguri şi brânză

În Europa, viţa-de-vie a fost cultivată de grecii antici, care au descoperit şi puterile tămăduitoare ale strugurilor. Şi romanii au acordat o importanţă viticulturii, iar pe vremea Imperiului chiar au apărut noi soiuri de struguri.
Ingrediente
Pentru blat 250 g biscuiţi digestivi 125 g unt
500 g brânză proaspătă de vaci
150 g zahăr pudră
50 g smântână
2 linguri făină
2 ouă
50 g alune
1 linguriţă esenţă de vanilie
coaja de la 1 lămâie
100 g struguri
Mod de preparare
Zdrobeşti biscuiţii şi-i amesteci cu untul topit. Îi aşezi într-o formă rotundă, cu inel detaşabil şi-i presezi uşor. Dai tava la rece 10-15 minute.
Mixezi brânza de vaci bine scursă cu zahărul, până capătă o consistenţă cremoasă. Încorporezi smântâna, ouăle, făina, esenţa de vanilie şi coaja de lămâie. Torni compoziţia peste blat, o nivelezi şi o dai la cuptor, până când se rumeneşte uşor. O laşi la răcit, aşezi deasupra boabele de struguri şi presari alunele zdrobite.