Prăjitură cu vişine şi brânză

Pentru această prăjitură cu vişine şi brânză, poţi folosi şi cireşe. Este o prăjitură delicioasă, uşor de preparat, dulce-acrişoară şi de sezon. Blatul este făcut din musli, care ajută la menţinerea sănătăţii sistemului digestiv.
Prăjitură cu vişine şi brânză - Ingrediente (1 tavă)
Pentru foaia de la bază 300 g ciocolată menaj 100 g de musli 1 foaie de pandişpan cu cacao
Pentru cremă
500 g ricotta
100 g smântână
50 g mascarpone
300 g zahăr
50 g cacao
3 pliculeţe cu zahăr vanilat
1-2 picături esenţă de migdale
Pentru sirop
100 g zahăr
150 ml apă
4 linguri de rom
Pentru glazură
300 g vişine fără sâmburi
2 pliculeţe gelatină
Prăjitură cu vişine şi brânză - Cum se prepară
Faci o foaie de pandişpan cu cacao şi laşi la răcit. Topeşti ciocolata menaj pe baie de aburi, o laşi puţin la răcorit, apoi pui în ea musli.Pentru cremă, mixezi smântâna şi zahărul. După ce s-a topit zahărul, adaugi zahărul vanilat, picăturile de esenţă de migdale, ricotta şi mascarpone. Împarţi crema obţinută în trei părţi, iar în una din ele pui cacaua şi amesteci până când se omogenizează perfect.
Pentru sirop, fierbi zahărul cu apa aproximativ 15 minute, torni romul şi opreşti focul. Pui într-o tavă foaia de pandişpan, o însiropezi şi deasupra pui un strat de cremă albă. Din loc în loc adaugi, fără să netezeşti, crema de cacao, apoi iar crema de brânză şi deasupra torni musli amestecat cu ciocolata topită şi dai la rece.
Prepari gelatina conform instrucţiunilor de pe plic şi o amesteci cu vişinele. Când serveşti, întorci prăjitura şi o decorezi cu vişinele şi gelatina.