Rasol de vită cu legume la cuptor

Pentru această reţetă de rasol de vită cu legume la cuptor, ai nevoie şi de puţin oregano. În bucătăria grecească există deviza „nicio salată fără oregano“: fie că este cu feta, fie că este cu carne de pui sau cu legume crude, orice salată grecească este parfumată cu oregano.
Rasol de vită cu legume la cuptor - Ingrediente (4 porţii)
4 rasoale mici de vită 1/2 praz 150 g morcovi mici 200 g ciuperci mici 300 g cartofi dulci 100 ml vin roşu 100 ml supă de vită 2 linguri unt coajă de lămâie sare piper
4 căţei de usturoi
2 linguri rozmarin uscat
2 linguri măghiran sau oregano
50 ml ulei
sare
piper
Rasol de vită cu legume la cuptor - Mod de preparare
Într-un castronel, se amestecă usturoiul zdrobit, jumătate din rozmarin, jumătate din măghiran (sau oregano), două linguri de ulei, sare şi piper, după gust.Se fac câteva incizii în rasoale şi se introduce câte puţină pastă condimentată.
Pe fundul unui vas mare, se aşază prazul tăiat fâşii, restul din pasta condimentată, apoi rasoalele, morcovii, cartofii, ciupercile. Se presară sare şi piper, după gust, se stropesc cu restul de ulei, se adaugă bucăţele de unt şi se pune vasul la cuptor pentru circa 30 de minute.
Se scoate vasul din cuptor, se întorc bucăţile de carne, se adaugă supa de vită, vinul, coaja de lămâie şi se introduce din nou la cuptor, la foc mic, pentru aproximativ 40 de minute, până când carnea este bine pătrunsă şi frumos rumenită.