Ruladă cu cremă de nuci

Delicioasa cremă de nucă dă oricărui desert un gust deosebit, indiferent de combinaţiile de ingrediente. Pentru a te bucura de savoarea acestei creme, îţi recomandăm să încerci următoarea reţetă de ruladă, potrivită în orice moment.
Ingrediente pentru foaia de ruladă:
5 ouă
80 g zahăr
50 g făină
½ cană miez de nucă măcinat
esenţă de rom
Ingrediente pentru umplutura de cremă:
100 g miez de nucă măcinat
½ pahar de lapte
4 linguri zahăr
10 g zahăr vanilat
130 g unt
zahăr pudră, pentru decor
Mod de preparare:
Separi albuşurile de gălbenuşuri. Baţi albuşurile spumă. Freci gălbenuşurile cu zahărul până se omogenizează, apoi adaugi făina, miezul de nucă, pudra de cacao şi albuşurile. Verşi compoziţia într-o tavă tapetată cu hârtie de copt şi o laşi la cuptor 10-15 minute.
Între timp, pui laptele la fiert, adaugi 4 linguri de zahăr şi 10 g de zahăr vanilat. Când laptele îndulcit dă în clocot, încorporezi nucile măcinate, mai laşi un minut şi iei de pe foc. După ce se răceşte, adaugi untul, amestecând până se omogenizează şi obţii crema.
Scoţi tava, răstorni blatul şi rulezi rulada cu tot cu hârtie. Când s-a răcit, îndepărtezi hârtia de copt, umpli foaia cu crema de nuci şi rulezi din nou. Presari rulada cu zahăr pudră şi serveşti.
Foto: cmt.azureedge.net