Ruladă de viţel cu sos

Veal Roll jpeg

Trebuie neapărat să încerci această reţetă apetisantă de ruladă de viţel cu sos, care va fi îndrăgită de toţi.

Ingrediente ● 500 g carne macră de viţel ● 2 ouă ● 2-3 castraveţi muraţi ● 50 ml pastă de roşii ● 100 ml supă de legume ● 1 linguriţă muştar ● sare ● piper ● 1 lingură ulei ● câteva crenguţe de cimbru ● orez fiert cu pătrunjel ● câteva felii de roşii

Tai carnea de viţel într-o felie dreptunghiulară, o baţi uşor cu ciocanul de şniţele, o sărezi şi piperezi, după gust şi o ungi cu muştar. Fierbi ouăle tari, le

cureţi, iar castraveţii muraţi îi laşi la scurs. Aşezi pe o margine a feliei de carne ouăle, unul în spatele celuilalt, iar alături castraveţii muraţi, tot unul după altul. Rulezi cu grijă carnea, o legi cu aţă de bucătărie, o stropeşti cu puţin ulei, şi o aşezi într-un vas termorezistent.

Amesteci supa cu pasta de roşii şi o răstorni peste ruladă, apoi o dai la cuptor, acoperită cu folie. După 30 de minute scoţi folia şi o mai ţii, stropind-o din când în când cu sosul, până când carnea este făcută.  Serveşti rulada alături de orez fiert presărat cu pătrunjel şi feliuţe de roşii, şi ornezi cu crenguţe de cimbru.