Supă cremă de dovleac

supa crema dovleac shutterstock 88513468 jpeg

Dovleacul e de sezon şi „îi stă bine“ în roce fel de preparat la tine în bucătărie: de la supă cremă la plăcintă. Astăzi o încercăm pe prima.

Ingrediente

1 dovleac (din soiul Butternut, care seamănă cu o pară) 2 cepe 2 cartofi 1 măr (sau 1 pară) 1 l supă de legume sau de pui 200 ml smântână 100 ml vin alb demidulce 2 linguri ulei de măsline nucşoară rasă sare piper seminţe de dovleac decorticate şi coapte

Mod de preparare

Tai dovleacul în două, îndepărtezi căsuţa cu seminţe, fibrele, cureţi coaja şi tai pulpa cubuleţe. Cureţi mărul (sau para), cartofii, cepele şi le tai după preferinţă.

Căleşti ceapa în ulei bine încins până se înmoaie, adaugi cubuleţele de măr (pară) şi de cartofi şi continui călirea până se înmoaie. Adaugi cubuleţele de dovleac,

apoi supa de legume (sau pui), vinul, condimentezi cu sare, piper, nucşoară rasă, după gust, şi laşi să fiarbă sub capac circa 20 de minute, când toate legumele

sunt bine pătrunse.

Strecori zeama (şi o păstrezi), scoţi deoparte 2-3 linguri de cubuleţe de dovleac şi restul legumelor le mixezi până devin piure. Subţiezi piureul cu zeama scoasă, potriveşti din nou gustul cu sare şi piper, adaugi smântână şi după două clocote reintroduci cubuleţele de dovleac păstrate, apoi iei vasul deoparte.

O serveşti caldă sau rece, garnisită cu seminţe crude de dovleac decorticate sau coapte în cuptor.

sursa foto: Shutterstock