Supă de ceapă
Considerată simbolul vieţii veşnice de egipteni, datorită formei sale rotunde, ceapa era oferită zeilor drept ofrandă, iar în Antichitate romanii o consumau zilnic, pentru longevitate. Pe lângă toate beneficiile sale, ceapa rămâne chiar şi astăzi regină în bucătărie, dând un gust autentic mâncărurilor tale!
Porţii: 4 Dificultate: mică Timp: 60'
Ai nevoie de
4-5 cepe mari
50 g unt
1 lingură de ulei
sare
1 l supă de vită sau de pui
piper negru
8 felii groase de pâine
100 g caşcaval sau parmezan ras
Cureţi şi tai cepele julien sau, dacă preferi, cubuleţe.
Într-o oală, la foc mediu, pui la încins untul tăiat bucăţi. Îl laşi să se topească integral şi adaugi şi lingura de ulei. Pui ceapa, amesteci bine şi presari linguriţa de sare. O laşi să se călească la foc mic, amestecând din când în când, aproximativ 30 de minute.
După ce şi-a schimbat culoarea şi a devenit uşor maronie, torni supa, preferabil de vită. Dai focul mare şi o laşi să dea în clocot, apoi o mai ţii 30 de minute, la foc mic. Sărezi şi piperezi după gust.
Tai pâinea în felii groase şi le prăjeşti pe o parte şi alta.
Pui supa în boluri şi le acoperi cu câte 2 felii de pâine prăjită, peste care presari caşcavalul sau parmezanul. Le bagi câteva minute la cuptor, pentru a se topi caşcavalul.
sursa foto: Shutterstock