Supă de fasole ca la Bistriţa

1 received 1955836278053850 1 jpg jpeg

Această reţetă a fost realizată şi trimisă de Alice Sandra Cojan, Braniştea, jud. Bistriţa. Aşteptăm în continuare creaţiile voastre culinare, însoţite de fotografii, la adresa;retete@click.ro.

  • Timp total: 2 h
  • Pregătire: 30 min
  • Gătire: 1 h 30 min
  • Categorie: ciorbe, supe

Ingrediente

● 500 g fasole boabe

● 1 kg costiţă afumată de porc

● 2 cepe

● 2 morcovi mari

● 1/2 ţelină

● 1 păstârnac

● 500 g bulion

● sare

● piper

● tarhon, după gust

● ulei

Mod de preparare

Speli fasolea şi o laşi în apă până dimineaţa. O scurgi, o pui la fiert şi schimbi apa de 3 ori. De fiecare dată torni doar apă clocotită. În ultima adaugi costiţa tăiată.

Separat, cureţi şi tai legumele, torni puţin ulei într-o altă oală şi le căleşti până se înmoaie. Răstorni peste ele fasolea şi costiţa fierte, pui bulionul, potriveşti gustul de sare şi piper şi mai laşi câteva clocote. Presari tarhonul mărunţit şi o acoperi până o serveşti.

FOTOl: Arhivă personală