Tartă cu cireşe. Reţeta cea mai simplă

tarta cu cirese reteta cea mai simpla jpeg

Crude sau preparate în prăjituri nu ne mai săturăm de cireşe! E anotimpul lor şi ne bucurăm azi de gustul lor într-o delicioasă tartă cu cireşe preparată după reţeta cea mai simplă pe care o ştim. De azi poate face parte şi din caietul tău de reţete.

8 porţii 100'

Tartă cu cireşe. Reţeta cea mai simplă - Ingrediente

250 g unt

250 g zahăr

250 g făină

4 ouă

1 praf de sare

1 kg cireşe

50 g alune

1 pliculeţ gelatină roşie de decor

Tartă cu cireşe. Reţeta cea mai simplă - Cum se prepară

Se curăţă cireşele, se presară cu 2-3 linguri de zahăr şi se lasă la rece 30 de minute. Între timp, se freacă spumă untul cu zahărul. Se adaugă sarea, gălbenuşurile, pe rând,

făina în ploaie, iar la sfârşit se încorporează uşor albuşurile bătute spumă. Se pune aluatul în forma de tartă, unsă cu unt şi tapetată cu făină. Deasupra se pun cireşele scurse bine. Se introduce forma în cuptorul bine încins pentru aproximativ 40 de minute. Peste tarta cu cireşe răcită se toarnă gelatina preparată cum scrie pe plic şi se presară alunele zdrobite.