Tartă cu spanac şi brânză tofu, reţetă de post
Un antreu grozav când ai musafiri sau nu ştii ce să mai iei la pachet.
De ce ai nevoie ca să faci tartă cu spanac şi brânză tofu:
Pentru aluat:
250 g făină 125 g margarină 1 praf sare 3 linguri apă rece 1 praf piper
:
600 g spanac congelat
300 g brânză tofu
1 legătură ceapă verde
3 linguri griş
sare
piper
ulei, pentru uns tava
Cum prepari tartă cu spanac şi brânză tofu:
Pentru aluat, cerni făina într-un vas şi adaugi margarina rece tăiată cubuleţe, sarea şi piperul. Frămânţi un aluat sfărâmicios şi, dacă nu se leagă, poţi adăuga apa rece. Strângi aluatul într-o bilă, îl înfăşori într-o folie de plastic şi-l dai la rece 30 de minute.
Opăreşti spanacul 2-3 minute în apă fierbinte cu sare, îl scoţi şi îl laşi să se scurgă bine. Tai ceapa mărunt şi zdrobeşti brânza. După ce spanacul s-a răcit, îl tai după dorinţă şi îl amesteci cu brânza, ceapa, grişul, sare şi piper, după gust. Ungi o formă de tartă cu ulei, întinzi aluatul, având grijă să îmbraci şi pereţii, îl înţepi din loc în loc şi torni amestecul cu spanac. Dai tarta la cuptorul încins, la foc mediu, aproximativ 45 de minute.